Inculpatul - al cărui nume nu a fost făcut public - l-a împușcat pe pădurarul Liviu Pop, angajat al Ocolului Silvic Strâmbu Băiuț, care l-a prins în timp ce fura lemne. Pădurarul a fost omorât cu propria lui armă, potrivit anchetatorilor. Cazul a stârnit la vremea respectivă o puternică emoție în România, cu proteste, petiții și manifestări de solidaritate cu familia victimei.

Ucigașul, prins la aproape un an după comiterea faptelor, în august 2020, a fost condamnat vineri pentru uciderea unui funcționar care-și îndeplinea atribuțiile, tâlhărie calificată și folosirea fără drept a unei arme.

Liviu Pop avea doar 37 ani când a fost găsit împușcat cu propria armă de vânătoare, în pădurea pe care o supraveghea. A primit un telefon care anunța un furt de lemne pe domeniul silvic din aria lui, și-a dus fetița la rude și a plecat în pădurea Rogozului. Și-a anunțat superiorul, i-a trimis apoi soției un mesaj în care scria „l-am prins pe unul” și, de atunci, nimeni nu a mai știut nimic de el. Ulterior, trupul pădurarului maramureșean a fost descoperit într-o râpă, împușcat, și cu numeroase urme de agresiune pe trup. Despre Liviu Pop a relatat inclusiv BBC, în condițiile în care în România au fost mai multe cazuri în ultimii ani de pădurari agresați sau chiar executați de către cei care fac tăieri ilegale în pădurile României.

Bărbatul era angajat al Direcției Silvice Maramureș de șapte ani, era căsătorit și avea trei copii.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și