Știri Sighet247.ro: UCRAINA: Explozie la un gazoduct ucrainean prin care tranzitează gaze rusești către Europa

O explozie produsă marți în regiunea ucraineană Poltava (din centrul țării) a afectat un gazoduct folosit la transportul gazelor naturale livrate Uniunii Europene de către Rusia, dar compania rusă Gazprom consideră că, în ciuda acestui eveniment, livrările de gaze nu vor fi perturbate întrucât există o conductă alternativă, relatează agenția Reuters.

UCRAINA: Explozie la un gazoduct ucrainean prin care tranzitează gaze rusești către Europa

Potrivit unei surse din poliția locală, citată de agenția EFE, este vorba despre gazoductul Urengoi-Pomari-Ujgorod, ce leagă nordul Siberiei occidentale (din Rusia) cu partea centrală a Ucrainei și mai multe state din centrul și vestul Europei.

Conform relatărilor martorilor, flăcările urcă până la 200 de metri, iar pompierii nu puteau interveni din cauza temperaturilor foarte ridicate de la locul exploziei.

Aceasta s-a produs la numai o zi după ce Rusia a sistat livrările de gaze pentru Ucraina, după eșecul negocierilor privind achitarea datoriilor acumulate de guvernul de la Kiev.

O sursă din cadrul companiei Gazprom a declarat că explozia nu va afecta tranzitul gazelor către Europa, întrucât există o conductă paralelă.

Unirea Principatelor: Alexandru Ioan Cuza și spectacolul Unirii de la 1859 în fața Teatrului cel Mare
Individ suspectat că pregătea un atentat, arestat de poliția germană
VIDEO & FOTO - PROTEST: Băimărenii spun NU grațierii și amnistiei
23 ianuarie: Ziua Internaţională a scrisului de mână
VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări, confiscate la frontiera de nord de către polițiștii ITPF Sighet
Moțiune PRU - Bogdan Diaconu, la un pas de a fi dat afară din partid
FĂRCAȘA – Un băiat de 16 ani și-a împușcat prietenul cu arma de vânătoare a tatălui
Amplasare radare pentru luni, 23 ianuarie 2017
SIGHET - EVENIMENTE dedicate Zilei de 24 IANUARIE - ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR ROMÂNE
„Lună de miere”, „lacrimi de crocodil” și „fiasco”- de unde provin aceste expresii
ATENŢIE BICICLIŞTI! Reguli noi începând de sâmbătă. Explicaţii juridice pe înţelesul tuturor
FOTO - S-a găsit un dispozitiv care înlocuieşte lanţurile de zăpadă
O specie nouă de molie a primit oficial numele noului președinte american, Donald Trump
Avalanșă în Italia: A fost identificat și al treilea cetățean român minor; el se află la spital
Cornelia Negruț, șefa ALDE Maramureș, se visează Prefect
VIDEO - Donald Trump a depus jurământul de învestire şi a devenit oficial al 45-lea preşedinte al SUA
BUCUREȘTI - Clubul „Bamboo” a ars ca o torţă şi, ulterior, s-a prăbuşit. Zeci de persoane au fost rănite
Dialog între Conducerea IPJ Maramureș și Sindicate pe tema polițistului ucis în Vișeu de Jos
Anglia - Un albanez a fost condamnat la închisoare și la plata a 23.000 de euro pentru moartea unui român
De Boboteaza pe rit vechi, aproximativ 2 milioane de ruși au făcut baie în apa rece ca gheața
Infarctele și accidentele vasculare cerebrale sunt mai frecvente în luna ianuarie
MAE: Trei cetățeni români, printre persoanele blocate în hotelul lovit de avalanșă în Italia
FOTO - MARAMUREȘ: Cei 33 de agenţi de poliţie încadrați din sursă externă au depus azi jurământul de credință
Peste 70 de autoturisme controlate ieri de polițiștii maramureșeni
CAVNIC: Un șofer a pierdut controlul volanului și a lovit un imobil și o conductă de gaz
Pietoni și șoferi sancționați de polițiștii maramureșeni
Un minor a spart geamul unui autoturism și a furat o stație de emisie-recepție
Polițiștii maramureșeni au contribuit la evitarea unei tragedii și la salvarea de vieți
Actorul Ion Besoiu a murit. Avea 85 de ani
Zăpada cu gust de jambon i-a înnebunit pe câinii dintr-o localitate slovenă
MINIVACANȚĂ - Guvernul a declarat zi liberă 23 ianuarie 2017
Minori cercetati de polițiștii maramureșeni pentru furt după ce au sustras parfumuri dintr-o societate comerciala
Nouă maramureșeni au rămas fără permis de conducere după ce nu au acordat prioritate de trecere pietonilor
Maramureșean depistat în trafic în timp ce transporta ţigări de contrabandă
Băimărean arestat după ce a furat 10 telefoane mobile dintr-un magazin