Olga Stefanişina, care se ocupă de pregătirea Ucrainei pentru aderarea la UE, a declarat pentru Financial Times că guvernul său este gată să aducă „modificări suplimentare" la normele din învăţământul secundar referitoare la limbile minorităţilor, inclusiv în maghiară, atât timp cât se va găsi un echilibru cu predarea în ucraineană, scrie News.ro.

Această problemă a devenit cel mai mare potenţial obstacol în calea începerii negocierilor oficiale de aderare la UE ale Kievului.

Liderii blocului comunitar urmează să decidă în decembrie dacă vor invita Ucraina să înceapă acest proces de negociere, însă premierul Ungariei, Viktor Orbán, a ameninţat în repetate rânduri că se va opune deciziei invocând problema drepturilor minorităţilor din Ucraina, după ce a acuzat Kievul de „maghiarofobie".

Ucraina are zeci de minorităţi - în provincia Zakarpattia din vestul Ucrainei sunt aproximativ 80.000 de etnici maghiari - iar protejarea drepturilor acestora este unul dintre cele şapte criterii de reformă cerute de UE înainte de începerea negocierilor de aderare.

Negocieri bilaterale pe problema minorităților
„Vom modifica legislaţia privind minorităţile naţionale şi putem introduce amendamente suplimentare (în lege), dacă este necesar, dar trebuie să avem mai întâi negocieri (bilaterale)", a declarat Stefanişina pentru FT.

Cu toate acestea, vicepremierul spune că minorităţilor etnice trebuie să înveţe suficient de mult în ucraineană pentru a putea urma o educaţie ulterioară sau pentru a avea oportunităţi de muncă în afara zonelor minoritare.

Ea a declarat că normele actuale care au introdus mai multe cursuri obligatorii de predare a limbii ucrainene funcţionează bine: „A fost găsit un echilibru şi acesta funcţionează. Aşa că trebuie să evaluăm cu adevărat acest lucru", a punctat Stefanişina.

Oficialii de la Kiev şi Bruxelles se tem însă că Viktor Orban, un aliat al Moscovei, nu este interesat cu adevărat să găsească o soluţie la problema educaţiei şi o va folosi drept pretext pentru a bloca începerea negocierilor de aderare în decembrie.

Comisia de la Veneţia, pe de altă parte, un organism consultativ privind dreptul constituţional din cadrul Consiliului Europei, a declarat că Ucraina ar trebui să protejeze şi drepturile lingvistice ale vorbitorilor de limbă rusă.

Stefanişina şi-a exprimat anterior încrederea că UE nu va întârzia începerea negocierilor din cauza acestei probleme.

Țările care suțin începerea negocierilor cu Ucraina
Comisia Europeană a declarat că Ucraina a îndeplinit pe deplin două dintre cele şapte criterii de referinţă pentru începerea negocierilor: libertatea presei şi reforma judiciară.

Comisia va evalua progresele înregistrate şi în ceea ce priveşte celelalte cinci obiective - drepturile minorităţilor, reformele anticorupţie, normele de combatere a spălării banilor, legile anti-oligarhie şi reforma Curţii Constituţionale - în această toamnă.

Ţările UE urmează să decidă în decembrie dacă vor permite Ucrainei să înceapă negocierile de aderare, ceea ce ar necesita sprijinul unanim al tuturor celor 27 de ţări din blocul comunitar.

Diplomaţi şi oficiali UE spun că cei doi grei ai blocului, Franţa şi Germania, vor susţine probabil începerea negocierilor, dacă executivul european va face o evaluare pozitivă. Raportul Comisiei Europene este aşteptat în octombrie, dar ar putea fi amânat până în noiembrie, spun oficialii citaţi de Reuters.

Ungaria, o nucă tare greu de spart
Dar Ungaria va fi o nucă mai greu de spart pentru Kiev, spun diplomaţii şi oficialii, în special când vine vorba de tratamentul etnicilor maghiari din interiorul Ucrainei. "Pentru Ucraina, cel mai mare obstacol este Ungaria şi discuţia în jurul minorităţilor naţionale", a declarat un diplomat de rang înalt din UE, citat de Reuters sub rezerva anonimatului. "Din punct de vedere politic, acesta va fi cel mai important obstacol", a adăugat el.

Premierul ungar Viktor Orban cultivă legături cordiale cu Moscova, spre deosebire de omologii săi din UE, şi s-a contrat în repetate rânduri cu Kievul, inclusiv în legătură cu dreptul etnicilor maghiari de a învăţa în limba lor maternă, după ce Ucraina a adoptat în 2017 o lege care restricţionează utilizarea limbilor minoritare în şcoli.

De asemenea, Budapesta a intrat în conflict cu Kievul din cauza includerii băncii maghiare OTP Bank pe o listă neagră ucraineană de sancţionare a companiilor acuzate că sprijină financiar războiul Rusiei - o acuzaţie pe care atât Ungaria, cât şi banca o neagă.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și