Antal a mai spus ca in Europa nu exista nicio alta comunitate asemanatoare Secuimii care nu are autonomie, de aceea UDMR va inainta Parlamentului Romaniei un statut de autonomie pentru „tinutul Secuiesc”, respectiv pentru judetele Covasna, Harghita si Mures, locuite preponderent de maghiari.

„Nu ne facem iluzii ca incercarile noastre vor fi acceptate de legislativul roman, (...) dar nu putem astepta miracolul cu bratele in san”, a spus Antal Arpad, aratand ca scopul Uniunii este de a aduce subiectul autonomiei in centrul discursului public.

Acesta a mai spus ca printre obiectivele viitoare se numara organizarea de campanii de informare pentru ca ideea autonomiei sa devina „acceptabila” pentru populatia majoritara din tara, dar si pentru a demonta prejudecatile legate de acest subiect.

„Autonomia nu este impotriva comunitatii romanesti, ci sa traim mai bine. E un fapt cert ca Secuimea se poate intretine singura si economic, dar pentru autonomie avem nevoie si de sprijinul Uniunii Europene”, a spus Antal Arpad.

In context, el a aratat ca Secuimea vrea sa devina o regiune de sine statatoare, limba maghiara sa devina limba oficiala in regiune, in institutiile publice sa se respecte principiul proportionalitatii etnice si, de asemenea, sa se respecte simbolurile comunitatii maghiare.

„Da, vrem la ca Miercurea Ciuc 85% dintre politisti si jandarmi sa fie de etnie maghiara”, a spus Antal Arpad potrivit caruia prin intermediul acestor institutii sunt adusi in zona „oameni care nu cunosc limba si cultura” maghiarilor, in scopul schimbarii raportului etnic si readucerii acestuia la nivelul din 1989.

Citește și

loading...