Aducem la cunoştinţa opiniei publice că prin încheierea penală nr. 41/DL din data de 20.09.2017, pronunţată în dosarul nr. 3095/100/2017 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 septembrie 2017, până la data de 19 octombrie 2017, inclusiv, a inculpatului T.R., în vârstă de 42 de ani, fără antecedente penale, domiciliat în localitatea Borşa, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire, prevăzută de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal şi tentativă la omor, prevăzută de art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal.

Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpatului, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că acesta, la data de 10 septembrie 2017, i-a aplicat lovituri cu cuţitul persoanei vătămate T. D., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, în acelaşi context, i-a aplicat lovituri cu cuţitul şi persoanei vătămate D. I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, punându-i în pericol viaţa.

Inculpatul a contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Cluj, în vederea soluţionării.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și