Curtea de Apel Cluj a emis, joi seară, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele şefului CJ Cluj, Horea Uioreanu, şi a oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean. Şedinţa de judecată a magistraţilor Curţii de Apel Cluj a durat peste cinci ore.

Tiberiu Ban, unul dintre avocaţii lui Horea Uioreanu, a declarat că decizia Curţii de Apel Cluj va fi atacată în termen de 48 de ore, iar contestaţia va fi judecată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

"Domnul Uioreanu şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi în declaraţia dată în faţa judecătorului de la Curtea de Apel. Contează care sunt temeiurile care justifică luarea unei astfel de măsuri. Sunt anumite părţi din acuze pe care nu le contestă sub nuanţa formulată de procurori", a spus Ban.

La ieşirea din sala de jucată, niciunul dintre cei trei nu a făcut declaraţii.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost duşi, joi, după ora 14.30, la Curtea de Apel Cluj, cu propunerea de arestare preventivă.

Uioreanu a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii anticorupţie, după aproximativ şase ore de audieri la sediul DNA Cluj, unde fusese adus în urma unor percheziţii făcute la sediul CJ şi la locuinţa sa.

De asemenea, au fost reţinuţi omul de afaceri Ioan Bene, proprietarul Napoca Construcţii SA, firma care a realizat noua pistă a Aeroportului "Avram Iancu" din Cluj-Napoca, şi Vasile Pogăcean, asociat şi administrator SC Sinai Comimpex SRL Iclod.

Potrivit DNA, Uioreanu este urmărit penal pentru cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv şapte acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator (două acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, pentru două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată (10 acte materiale, respectiv două acte materiale).

DNA susţine că există probe potrivit cărora preşedintele CJ Cluj, omul de afaceri Vasile Pogăcean şi alte persoane ar fi comis fapte de corupţie, "în contextul alocării unor resurse bugetare de la bugetul Consiliului Judeţean Cluj pentru plata unor contracte finanţate de instituţia judeţeană, respectiv pentru încheierea de noi contracte sau acte adiţionale la acestea, pentru organizarea de licitaţii trucate, scopul urmărit fiind de a obţine foloase materiale necuvenite".

Citește și