Pietrele prețioase, smaralde, safire și rubine, au fost predate jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice (centru-est) la începutul lui septembrie. Valoarea lor a fost evaluată între 130.000 și 246.000 de euro de către un bijutier local.

Tânărul alpinist, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a descoperit o cutie metalică în timp ce escalada ghețarul Bossons. Înăuntru se aflau mici săculețe, din care unele purtau inscripția "Made in India", care conțineau nestematele.

Două avioane indiene s-au prăbușit pe Mont Blanc în 1950 și 1966. De atunci, alpiniștii descoperă frecvent bucăți din aeronave, valize sau chiar rămășițe umane.

În august 2012, doi alpiniști din Chamonix au găsit o valiză diplomatică indiană conținând tăieturi din ziare, pe care au predat-o autorităților indiene.

În cazul pietrelor prețioase, "dacă nu găsim proprietarul, un articol de lege prevede că acestea ar putea reveni tânărului alpinist", a explicat un responsabil din partea jandarmeriei din Albertville.

Autoritățile franceze vor trebui acum să le contacteze pe cele indiene pentru a găsi proprietarul sau moștenitorii acestuia.

Malabar Princess, un avion al Air India, s-a prăbușit pe Mont Blanc la 3 noiembrie 1950, catastrofa soldându-se cu 58 de morți. Aproape 16 ani mai târziu, la 24 ianuarie 1966, "Kangchenjunga", un Boeing 707 al aceleiași companii, care asigura legătura între Bombay (astăzi Mumbai) și New York, s-a prăbușit în același loc, la 4.750 m altitudine. Niciunul din cei 117 pasageri care se aflau la bord nu a supraviețuit accidentului.

Citește și

loading...