Apelul la 112 a fost dat de mecanic, care a anunţat că i s-a părut că a călcat un bărbat. Şi pasagerii au susţinut că au văzut acelaşi lucru: un bărbat apropiindu-se în fugă de tren şi care a sărit în faţa locomotivei.

În plus, au auzit şi un zgomot, semn că cineva a fost lovit. Trenul a fost oprit, iar oamenii au început să caute victima. În acelaşi timp, echipaje de salvare şi poliţie au plecat la faţa locului.

Victima, vie şi nevătămată la bar

Deşi s-a cercetat fiecare perimetru, oamenii nu au găsit nici urmă de bărbat. La scurt timp însă după ciudatul incident, o vânzătoare de la barul din comună a sunat la 112 pentru că un tânăr de 18 ani făcea scandal în local. Când a fost luat la întrebări, acesta le-a spus polițiștilor că a trecut prin fața trenului pentru că se grăbea spre bar să bea, scrie Monitorul de Botoşani.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și