Angajatul firmei de securitate a fost cel care a văzut căruciorul cu cei doi copilași și a alertat medicul de gardă a UPU.


Duminică la ora 16.00 angajatul firmei Quick Security care era în timpul serviciului la UPU-SMURD a Spitalului Județean Baia Mare a văzut un cărucior în care erau doi copilași abandonat lângă intrare. Acesta a anunțat imediat medicul de gardă de la urgență.

Micuții au fost duși înăuntru și examinați medical. Apoi, au fost internați pe secția de Pediatrie Copii. Starea lor de sănătate este bună, însă vor rămâne internați pentru recuperare.

La gâtul unuia dintre copii medicii au găsit un bilețel în care erau scrise toate datele de identificare ale micuților dar și ale mamei copiilor: Mama este din orașul Jibou (județul Sălaj) și are 30 de ani. Fetița de un an și patru luni se numește Andreea Roberta Kis, iar băiețelul de două luni se numește Ramon Kiss. La finalul bilețelului era scris următorul mesaj „Vă rog aveți grijă de ei. Dumnezeu să vă ajute!”

Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului Maramureș au fost sesizați despre acest caz și au aflat că micuții au fost abandonați de un bărbat, concubinul mamei. Femeia i-a lăsat în grija bărbatului copiii spunându-i că merge pentru câteva zile din oraș. Cum bărbatul nu s-a descurcat mai ales cu bebelușul acesta s-a gândit să îi lase în grija unor persoane specializate.

Mama copilașilor a fost căutată de autorități însă nu a fost găsită la domiciliul cunoscut. Cel mai probabil cei doi vor ajunge în grija statului, la un asistent maternal.

Citește și