În data de 02 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transporturi Satu Mare, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 08.00, pe raza municipiului Satu Mare au fost depistate două persoane de origine afro-asiatică, persoane care, în momentul solicitării legitimării, nu au putut prezenta niciun document. Acestea au fost conduse la sediul STPF Satu Mare, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că este sunt cetăţeni din Yemen (în vârstă de 45 de ani) şi din Sudan (în vârstă de 31 de ani).

Cei doi intenţionau să ajungă în Germania, însă nu posedau documente de călătorie valabile care să le permită trecerea frontierei de stat.

Persoanele sunt cercetate acum pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Ulterior au fost predate lucrătorilor din cadrul Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și