În căruțe erau 13 persoane, inclusiv minori, care au susținut că își căutau loc de muncă. Pentru că aveau declarații cu date eronate, au fost amendate cu 10.000 de lei.

"Deşi în contextul actual generat de răspândirea COVID-19, jandarmii execută zilnic misiuni de escortare a convoaielor auto care tranzitează judeţul Alba, astăzi au fost puşi în situaţia de a opri şi verifica un convoi format din 5 atelaje hipo, după ce parcursese peste 100 de kilometri.

Convoiul, din care făceau parte 13 persoane (dintre care şi minori), se deplasa din judeţul Cluj spre localitatea Sebeş, iar în localitatea Aiud a fost surprins de o patrulă de jandarmi.

Persoanele au declarat că se îndreptau spre Sebeş cu scopul de a găsi locuri de muncă", a transmis Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Alba, citat de Agerpres.

În urma verificărilor efectuate de jandarmi, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.000 de lei, întrucât persoanele nu deţineau declaraţii pe proprie răspundere completate cu date valabile, a mai arătat sursa citată.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și