Știri Sighet247.ro: Un deţinut a cerut eliberarea din închisoare în urma intrării în vigoare a NOULUI COD PENAL

S-a dat startul eliberărilor din penitenciar. Un deţinut a cerut eliberarea din închisoare în urma intrării în vigoare a NOULUI COD PENAL. O cerere în acest sens a fost depusă la Tribunalul Bucureşti. Adresa a fost emisă către locul de detenţie. După primirea documentului, deţinutul va fi pus în libertate. Decizia este executorie.

Un deţinut a cerut eliberarea din închisoare în urma intrării în vigoare a NOULUI COD PENAL

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis deja scoaterea unui minor din închisoare şi sancţionarea acestuia printr-o măsură educativă. Este abia începutul pentru că, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, instanţele din Capitală au fost asaltate de cereri de eliberare condiţionată trimise de deţinuţi.

Comisiile din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au analizat 30.887 dosare ale unor deținuți și vor sesiza instanțele de judecată pentru ca acestea să se pronunțe asupra eventualei încetări a executării pedepsei privative de libertate pentru un număr de aproximativ 400 de cazuri, ca urmare a intrării în vigoare a NOILOR CODURI PENALE.

Guvernul renunţă la anunţarea interceptării telefonice a suspecţilor.
Arestul la domiciliu, introducerea sistemului zilelor amendă, eliminarea pedepselor pentru minori şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei se numără printre modificările aduse în sistemul judiciar odată cu intrarea în vigoare, la 1 februarie, a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală.

Italia - Cutremur cu magnitudinea 4,2 în centrul țării
Sfaturi utile - Când este mai bine să faci duş, dimineaţa sau seara? De ce trebuie să ţii cont?
Cea mai „periculoasă” vârstă pentru cuplurile căsătorite
Masa în vacanță - Care sunt țările cu cele mai sănătoase preparate
„Am vrut să omor un polițist” - a declarat ucigașul polițistului de la Suceava
ANM a extins atenționarea de caniculă la 16 județe
Arsurile solare se pot trata cu vitamina D
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru sâmbătă, 22 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş în weekendul 22-23 iulie
Jandarmii maramureşeni la datorie în acest weekend pentru siguranța participanţilor la evenimentele cultural-artistice
ANCHETĂ la Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului - Un stareț din Borșa e acuzat că a lăsat o fostă măicuță însărcinată cu gemene
FOTO - Cum arată picioarele unui ciclist după Turul Franței
Cutremur în Turcia şi Grecia - MAE anunță numerele de telefon pentru asistență consulară
Strâmtura - A accidentat un copil de 10 ani și nu a anunțat poliția
Rona de Sus - Pieton aflat în stare de ebrietate a fost accidentat de o autoutilitară
Şugatag - O femeie în vârstă de 35 de ani a intrat cu mașina în gardul unei case
Peste 3000 pachete cu ţigări şi 165 kg legume fructe confiscate de poliţişti, în urma acţiunilor din ultimele zile
„Tupeistul” a fost identificat de poliţişti. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate
Legea antifumat va fi modificată. „Spaţiul public închis” va fi redefinit
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş vineri, 21 iulie
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru vineri, 21 iulie
FOTO & VIDEO - Peste 18.000 pachete cu țigări de contrabandă confiscate la frontiera de nord
Cod galben de caniculă în nouă județe, de vineri până duminică; temperaturile vor ajunge până la 38 de grade
Sighetu Marmaţiei, Borşa şi Seini - 28 de sancţiuni pentru încălcări ale regulilor de circulaţie
Tineri reţinuți pentru 24 de ore pentru tâlhărie
Game of Thrones - Orașul din UE care a câștigat zeci de milioane de euro de pe urma serialului
Religia sau nevoia stringentă  a omului de Transcendent (8)
RADARE - Amplasarea aparatelor radar pentru joi, 20 iulie
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş joi, 20 iulie
SĂRBĂTOARE - Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, aducător de ploi. Tradiții și obiceiuri
Wizz Air nu mai tarifează bagajele mari de mână!
UNGARIA - Poliția în alertă, după primirea unei amenințări cu bombă care vizează trenurile internaționale
TAB scufundat în timpul unui exercițiu Saber Guardian 2017
FOTO&VIDEO - Doi ucraineni au încercat să introducă ilegal în țară 6.000 de pachete cu țigări de contrabandă înotând prin Tisa
Dosarul preotului Cristian Pomohaci, preluat de Parchetul General