De câteva zile, copiii născuți în 2010 au devenit ținta unei campanii de cyberstalking (utilizarea internetului sau a altor mijloace electronice pentru a urmări sau hărțui o persoană, un grup sau o organizație) condusă de adolescenții puțin mai mari. Pe rețelele sociale populare pentru adolescenți, cum ar fi TikTok și Twitter, elevii de clasa a șasea din Franța născuți acum un deceniu sunt batjocoriți și insultați, iar în anumite cazuri chiar amenințați că vor fi bătuți. Astfel, unii dintre copii au refuzat să mai meargă la școală din cauza acestei campanii, iar pentru a soluționa acest scandal a fost nevoie de intervenția ministrului Educației Naționale, Jean-Michel Blanquer, scrie cotidianul francez Le Figaro.

Joi, 16 septembrie, pentru a calma valul de comentarii, ministrul Educației din Franța a făcut o declarație publică în care a subliniat că „există o mișcare în creștere care constă în batjocorirea elevilor din clasa a VI-a și a elevilor născuți în 2010”.

„Campania aceasta de bullying este evident stupidă și contrară valorilor noastre”, a transmis Jean-Michel Blanquer într-un videoclip postat pe Twitter, întrebându-se ce este în neregulă cu tinerii născuți în 2010.

De asemenea, oficialul guvernamental de la Paris a avertizat că orice elev prins că recurge la bullying va fi pedepsit, adăugând că părinții copiilor agresați vor putea raporta astfel de incidente printr-o linie telefonică. Totodată, ministrul francez a cerut profesorilor să fie „foarte atenți” și să aplice procedurile adecvate de disciplină și sancționare în astfel de situații.

Originea conflictului între generații
Acest conflict între generații a pornit de la jocul video online Fortnite, potrivit cotidianului Le Parisien.

Totul a început după ce jucătorii mai experimentați au început să critice generațiile tinere pentru că membri acesteia nu respectă regulile și codurile etice ale jocului.

În urmă cu opt luni, a fost lansată o petiție online intitulată „Banning FortKids from Tiktok”. Aceasta avea rolul de a le interzice tinerilor generației 2010 accesul la joc, însă, deocamdată, petiția a strâns doar câteva sute de semnături.

Conflictul a explodat în momentul în care tânăra cântăreață Pink Lily a lansat pe 16 august 2021 o melodie numită „Pop it Mania”, în care se autointitulează ea însăși și alte fete de vârsta ei „Regina anului 2010”.

Videoclipul, vizionat de peste 6 milioane de ori într-o lună, a strâns aproape 400.000 de reacții negative și doar 76.000 de aprecieri, iar secțiunea „comentarii” a fost dezactivată din cauza durității acestora.

Melodia laudă generația 2010 și dar și „Pop it”, un obiect format dintr-o serie de bule de silicon colorate dispuse pe un platou și care poate fi stâns cu degetele mâinilor, producând un efect similar cu cel al foliei cu bule. Această melodie a devenit pretextul principal al adolescenților de a-i agresa pe copiii de 10 și 11 ani.

Sub hashtag-ul #anti2010, pe rețelele sociale este criticat și stilul de îmbrăcăminte al fetelor din videoclipul „Pop it Mania” și în general al tinerilor din generația 2010, adolescenții mai mari consideru-l „depășit”. În același timp, tinerilor născuți în 2010 li se mai reproșează pe internet că nu își au locul într-o ordine prestabilită de „cei mari”, utilizatorii agresivi spunând în mai multe rânduri că tinerii generației 2010 „sunt imaturi și nu arată cool”.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și