Alarma a fost dată de trecătorii care l-au observat zăcând pe una dintre alei. Imediat la faţa locului s-au deplasat paramedicii SMURD care l-au intubat pe adolescent, salvându-l la timp. De două ori a fost necesar efortul medicilor de a-l readuce la viaţă, întrucât starea sa era deosebit de critică. Odată ce l-au stabilizat, paramedicii l-au transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Baia Mare, pentru investigaţii de specialitate.

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a afla care sunt circumstanţele în care băiatul a ajuns într-o stare de gravă. În plus, oamenii legii încearcă să afle identitatea acestuia, pentru a-i găsi familia. Conform unor tineri, băiatul ar avea domiciliul în cartierul Vasile Alecsandri din Baia Mare şi obişnuia să se drogheze.

ACTUALIZARE

Din pacate in cursul acestei diminetii adolescentul de 15 ani a decedat pe sectia de Anestezie Terapie Intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare.
Politistii l-au identificat pe adolescent in persoana lui Danut C. Acestia asteapta rezultatul necropsiei pentru a vedea care a fost cauza decesului. Cercetarile continua.

Citește și

loading...