Jurnalistul Duncan Larcombe, în vârstă de 37 de ani, este acuzat că i-a plătit peste 23.000 de lire, lui John Hardy, în vârstă de 43 de ani, un fost instructor al prestigioasei academii militare Sandhurst, şi soţiei sale, Claire, în vârstă de 39 de ani, în schimbul unor informaţii nespecificate despre familia regală.

"Din 10 februarie 2006 până în 15 octombrie 2008 se presupune că 34 de plăţi au avut loc, beneficiarii fiind John Hardy şi Claire Hardy, atingând o sumă de 23.000 de lire pentru informaţii mai ales despre familia regală sau Sandhurst" au transmis serviciile parchetului.

O a patra persoană, Tracey Bell, o fostă asistentă la centrul medical al Sandhurst, în vârstă de 34 de ani, a fost de asemenea inculpată pentru corupţie.Aceasta este suspectată că a primit 1.250 de lire, între octombrie 2005 şi iulie 2006 pentru informaţii care au dus la cinci articole despre Sandhurst apărute în The Sun, cotidianul cel mai vândut în Marea Britanie aparţinând lui Rupert Murdoch, conform parchetului.

Prinţul William, pilot de elicopter în cadrul unităţii de cercetare şi salvare a Royal Air Force, şi-a primit formarea la Sandhurst, în sudul Angliei, din ianuarie până în decembrie 2006. Fratele său mai mic, prinţul Harry, s-a aflat la Sandhurst între mai 2005 şi aprilie 2006.
Harry, care este copilot artilerist pe elicoptere Apache, a fost trimis de două ori în Afganistan.

Cele patru persoane inculpate vor apărea în faţa tribunalului Westminster din Londra la 8 mai.
Aceste inculpări intervin pe fondul operaţiunii Elveden, o anchetă declanşată în urma scandalului interceptărilor telefonice practicate de News of the World, fostul tabloid al lui Rupert Murdoch.

Jurnalul este suspectat că a interceptat convorbirile a sute de persoane, celebrităţi sau anonimi, pentru a obţine exclusivităţi la începutul anilor 2000.