Serviciul de spionaj militar ucrainean GUR a ademenit intenţionat un pilot militar rus pentru a ateriza cu elicopterul Mi-8 pe un aerodrom ucrainean, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt Andriy Yusov, în contextul unor relatări contradictorii din presă privind cele întâmplate, scrie Reuters.

”A fost o operaţiune a GUR. Aparatul de zbor s-a mişcat potrivit planului”, a declarat Yusov pentru Reuters.

O operaţiune de succes de capturare a unui elicopter rusesc funcţional şi a pilotului său ar reprezenta o lovitură îndrăzneaţă pentru Ucraina, permiţându-i în acelaşi timp să îşi reumple stocurile de aviaţie limitate şi să obţină potenţiale informaţii valoroase despre forţele aeriene ruseşti.

Ceilalți doi membri ruși ai echipajului, care nu știau de operațiune, au fost lichidați

Publicaţia ucraineană Ukrainska Pravda a citat surse anonime din spionaj care afirmă că agenţia a lucrat peste şase luni pentru a-l convinge pe pilot să coopereze şi să ducă aparatul de zbor în Ucraina.

Relatările arată că elicopterul a aterizat în estul Ucrainei, cu pilotul. Doi alţi membri ai echipajului care nu ştiau de plan au fost ulterior ”lichidaţi”.

Jurnalistul militar ucrainean Yuri Butusov a relatat că elicopterul Mi-8 a aterizat la o bază aeriană ucraineană ”în urmă cu ceva timp”, citând surse anonime din comandamentul armatei ucrainene.

Butusov a spus că elicopterul era complet funcţional şi va fi folosit de forţele armate ucrainene după ce va fi examinat.

Întrebat despre relatările despre incident de la televiziunea naţională, purtătorul de cuvânt al GUR Yusov a afirmat că organizaţia sa lucra cu echipajul elicopterului şi că în curând vor fi oferite informaţii oficiale.

Rușii spun că elicopterul lor s-a pierdut și a aterizat din greșeală în Ucraina
”Trebuie să aşteptaţi puţin, se lucrează, inclusiv cu echipajul. Totul este bine, vor fi informaţii”, a spus el.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta.

Anterior, în cursul zilei de miercuri, Fighterbomber, un popular canal rusesc de Telegram pro-război, axat pe aviaţie, a afirmat că are informaţii că elicopterul se pierduse şi a aterizat din greşeală în Ucraina ”în urmă cu câteva săptămâni”.

În aprilie, serviciile de securitate internă din Ucraina au acuzat mai mulţi angajaţi ai armatei ucrainene de trădare după ceea ce au numit o încercare eşuată de a momi un pilot rus să aterizeze la o bază aeriană ucraineană, ceea ce a dus la un atac mortal cu rachete al ruşilor asupra locaţiei, în iulie 2022.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și