Conform surselor noastre la volanul unui autoturism s-ar fi aflat un agent principal de poliție de la Poliția orașului Târgu Lăpuș. În afara orelor de program, conform informațiilor noastre.

Aceleași surse susțin că polițistul circula dinspre Târgu Lăpuș spre Băiuț, când în dreptul discotecii din Dămăcușeni a pierdut controlul volanului și s-a izbit de două autovehicule ce erau parcate în afara părții carosabile. Atât mașina polițistului, cât și celelalte vehicule au suferit daune serioase.

Cititorii noștri ne-au spus că polițistul ar fi susținut că ar fi fost orbit de farurile unui vehicul care circula din sens opus și din acest motiv ar fi pierdut controlul volanului.

Aceleași voci se întreabă dacă nu cumva agentul de poliție ar fi putut consuma băuturi alcoolice înainte de a se urca la volanul mașinii personale, pentru că se pare din sens opus nu venea nicio vehicul în momentul producerii accidentului.

Actualizare

„Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.20. Un bărbat de 53 de ani, care conducea un autoturism dinspre Târgu Lăpuș spre Dămăcușeni, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu două autoturisme staționate în afara părții carosabile. Nicio persoană nu a fost rănită.

Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă”, transmit reprezentanţii IPJ Maramureş.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și