Desenul a reprezentat una dintre micile plăceri ale copilăriei lui Florin, când pe orice copertă de caiet sau foaie încerca să deseneze diverse obiecte, persoane sau animale. A fost remarcat de părinţi, care erau de fiecare dată impresionaţi când, bucuros, Florin le arăta ce talent se ascunde în inima lui.

„Această pasiune necesită, după părerea mea, un talent nativ şi un oarecare simţ al creativităţii mai dezvoltat sau mai ascuţit. Însă în toate aceste cazuri, fără o şlefuire sau fără o practică îndelungată nu ajungi să îţi etalezi în mod plăcut privitorului talentul. Am exersat mult, am greşit şi şters deseori, am zâmbit sau m-am timorat cu fiecare linie trasă sau tuşă de culoare până să ajung să-mi fac plăcute lucrările. Cele mai îndrăgite lucrări sunt cele destinate copiilor, acestea reprezentând de cele mai multe ori personaje sau eroi din desenele animate. Personal pot spune că îmi plac toate, fiindcă deşi diferite, am pus pasiune în fiecare, în acelaşi mod”, povesteşte Florin Rad.

Citește și

loading...