Ieri, polițiștii BCCO și procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat, în Vama Petea, un TIR în care se aflau doi bărbați, ambii din Bistrița-Năsăud.

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., cercetează doi bărbați care au introdus în țară, în scopul comercializării, peste 1.000 de comprimate de ecstasy.

"În urma controlului autocamionului, polițiștii au găsit peste 1000 de comprimate, cunoscute sub denumirea de ecstasy. Cei doi suspecți sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit că cei în cauză intenționau să vândă drogurile pe raza județelor Cluj și Bistrița-Năsăud. În cauză, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de una dintre persoane, urmând ca ulterior aceasta să fie prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă", se arată într-un comunicat al Poliției Române.


Preluare: Observator.tv

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și