Un gard a fost ridicat de-a lungul graniței de sud a Ungariei cu Serbia și Croația a contribuit la reducerea drastică a fluxului de migranți, de la sutele de mii care au trecut în 2015 prin Balcani către nordul Europei, în special în Germania.

Cu toate acestea, un flux constant de migranți sosește în continuare la granița Ungariei cu Serbia. Budapesta a înființat două zone de tranzit unde migranții pot depune o cerere de azil.

„Scopul este de a le permite (autorităților) să-i escorteze înapoi prin porțile gardului de la frontieră pe cetățenii unei terțe țări care se află ilegal în Ungaria și care sunt reținuți în interiorul unei zone de opt kilometri de la graniță”, potrivit legii.

Oficiali sârbi nu au putut fi contactați imediat pentru comentarii.

Potrivit unor date guvernamentale, Ungaria a înregistrat până în prezent 19.140 de cereri de azil și peste 14.000 de migranți au trecut ilegal granița sa de sud. Budapesta a limitat recent numărul de admiteri în zona de tranzit până la maximum 30, declara săptămâna trecută purtătorul de cuvânt al guvernului Zoltan Kovacs, precizând că Ungaria respectă legislația europeană și internațională, precum și protocoalele ungare privind readmisia.

Aceste măsuri i-au determinat pe migranți să se strângă în tabere improvizate din apropiere de zonele de tranzit. Taberele sunt încă pe teritoriul ungar, dar în partea sudică a gardului.

UNHCR a estimat că noua lege aprobată de către parlamentul ungar nu va face decât să exacerbeze situația celor care așteaptă să aibă posibilitatea de a depune o cerere de azil. În opinia lui Erno Simon, un purtător de cuvânt al UNHCR la Budapesta, noile prevederi îi vor determina pe migranți să aștepte în afara zonelor de tranzit și s-ar putea ca mulți dintre ei să apeleze la traficanții de persoane.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

CJ Maramure?

Instructor auto-moto Sighet

Asociatia MUZICANDO - Sus?ine?i educa?ia prin joc!