Potrivit agenţiei ungare MTI, măsura priveşte persoanele care lucrează în spitale, cămine de bătrâni, centre de protecţie a copiilor şi instituţiile de asistenţă sanitară pentru armată şi poliţie.

Singurele excepţii care vor fi acceptate sunt în cazul persoanelor care nu se pot vaccina din motive de sănătate dovedite.

Până în prezent peste 90% dintre angajaţii sistemului sanitar ungar au fost vaccinaţi cu schema completă, majoritatea cu serul Pfizer.

Pe ansamblul populaţiei Ungariei, de circa 9,7 milioane de locuitori, rata vaccinării este de aproape 60%, iar guvernul de la Budapesta are în vedere o campanie pentru a obţine imunizarea tuturor persoanelor cu vârste de peste 60 de ani.

Pe de altă parte, autorităţile sanitare ungare şi-au dat acordul pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19, cu recomandarea să fi trecut cel puţin patru luni de la a doua doză.

Citește și

Comentarii