“Aducem la cunoştinţa opiniei publice că, prin încheierea penală nr. 1/DL, pronunţată la data de 15.01.2020, în dosarul nr. 46/100/2020 al Tribunalului Maramureş, s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 15.01.2020, şi până la data de 13.02.2020, inclusiv, a inculpatului X, în vârstă de 25 de ani, recidivist, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi furt calificat.

Pentru a dispune măsura arestării preventive, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpatul, în seara zilei de 03.01.2020, aflat împreună cu doi prieteni la locuinţa unuia dintre aceştia din Vişeu de Sus, pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii în contradictoriu avute cu victima, a lovit-o în mod repetat cu palmele şi cu pumnii în zona capului şi i-a aplicat lovituri cu picioarele în zona toracelui şi a abdomenului, lovituri care au avut ca urmare decesul acesteia. Ulterior, în noaptea de 03/04.01.2020, inculpatul a sustras din locuinţa altei persoane două telefoane mobile.

Infracţiunile de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi furt calificat sunt pedepsite cu închisoare de la 6 la 12 ani, respectiv cu închisoare de la 3 la 10 ani. Hotărârea Tribunalului Maramureş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare”, precizează Tribunalul Maramureş.

Citește și

loading...