În data de 22 noiembrie 2015, în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în România, cetăţeanul român Daniel P., domiciliat pe raza judeţului Bistriţa Năsăud, în vârstă de 42 de ani.

În urma verificarilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit internaţional.

Bistriţeanul era căutat de către autorităţile din Italia, pe numele lui fiind emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 25 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate în formă continuată la răpire, prostituţie, ameninţare şi viol.

Bărbatul a fost predat de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și