Știri Sighet247.ro: Urmează înăsprirea controalelor la graniţe, începând din 7 aprilie. Se așteaptă la creşterea timpilor de aşteptare

Ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua, începând cu data de 07 aprilie a.c., verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.

Urmează înăsprirea controalelor la graniţe, începând din 7 aprilie. Se așteaptă la creşterea timpilor de aşteptare Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen (SIS), baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute (SLTD), precum și bazele de date naționale. Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne (Punctul 9 din Regulametul 458/2017).

Având în vedere că se apropie Sărbătorile Pascale și sezonul estival, precum și faptul că atât Politia de Frontieră Română, cat și autoritățile de frontieră din statele vecine (Ungaria, Bulgaria) vor implementa aceste măsuri, se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere.

De asemenea, numărul mare de pasageri înregistrat în punctele de frontieră aeroportuare, în special în perioada sezonului estival, coroborat cu recomandările la nivel european privind modul de efectuare al controlului la trecerea frontierelor externe în raport cu amenintarile teroriste, pot duce la creșterea timpului de așteptare pentru controlul la trecerea frontierei pe aeroporturile internationale.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Nota: La frontierele interne, în baza acordurilor bilaterale şi a reglementărilor europene, controlul de frontiera se efectuează, în comun, cu autoritățile de frontieră ale statelor vecine. Poliția de Frontieră Română alocă personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și Bulgaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști alocați de către Politia Ungara, respectiv Politia de Frontiera Bulgară.

În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R.

Aventurismul politic din perioada postdecembristă
O CARTE, DUMINICA : „Cu capul în soare” de Karácsony Benő
Tânăr din BORŞA, arestat preventiv pentru distrugere prin incendiere
FURT - Deși prețurile carburanților sunt uriașe, unele benzinării din Baia Mare își iau și „bacșiș”
O bancă din Baia Mare a aruncat documente ale clienților fără să le distrugă, făcând publice date personale
ACȚIUNE DISPERATĂ A LUI HORIA SCUBLI - Acesta vrea să îl dea afară din Consiliul local Sighet pe Tudor Vlad
Un nou arhiereu vicar pentru Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului
Crosul pentru bolnavii de epilepsie, cel mai mare eveniment caritabil al anului în Baia Mare
Accident grav cu doi răniți pe DN 1C, la intersecția spre Hideaga
A fost retipărită colecţia ziarului „Sfatul”, apărut la Sighet între decembrie 1918 – decembrie 1919
Bărbat reţinut de poliţişti pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt
Anchetă în jaful de la banca din Baia Mare. Poliţiştii au ridicat un scuter
FOTO & VIDEO - Descinderi la membrii unei rețele specializate în contrabanda cu țigări
METEO - Vremea în Maramureș pentru joi, 24 mai
FOTO - JAF la o bancă din Baia Mare. Doi indivizi au amenințat angajații cu pistolul și au furat 100000 lei
Maramureşenii adună semnături pentru înfiinţarea Poliţiei Animalelor
FOTO - Peste 14.000 de pachete de ţigări şi două autoturisme, confiscate de poliţiştii de frontieră
METEO - Vremea în Maramureș pentru miercuri, 23 mai
FOTO&VIDEO - Microbuz românesc implicat într-un accident cu 9 morţi, pe o șosea din Ungaria
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII: „PREŢUIŢI LIBERTATEA!”
CENTRUL CULTURAL - FESTIVALUL DE DANS „CHRIS TEEN’ S”
Traian Băsescu denunță fuziunea cu UNPR, catalogând-o ca fiind „toxică”. Între timp UNPR-iștii continuă reorganizarea și alegerile în partid
Doi băimăreni bănuiţi de comiterea unei tâlhării, identificaţi şi reţinuţi de poliţişti
MARAMUREŞ - Copiii sunt transformați în contrabandiști de pe băncile școlii
PETROVA - Festivalul Nuntă Tradițională în  27-28 mai 2018
VIDEO - O cioară a distrus interiorul unui Logan, în Satu Mare
Sigiliu pe birourile din primăria Borşa. Angajaţii rămân în grevă pe termen nelimitat
METEO - Vremea în Maramureș pentru marți, 22 mai
Gunoaiele și sărăcia își fac de cap în România
Biroul primarului din Borşa a fost spart. Cine a demontat uşa şi ce a dispărut din încăpere
Mercedes căutat de autorităţile din Italia, descoperit în P.T.F. Petea
Țigări confiscate de polițiștii de frontieră înainte să ajungă pe piața neagră
Bărbat căutat de autorităţi, depistat la P.T.F. Petea
FOTO: IMPLICARE - Poliţiştii, aproape de copii, la Orăşelul Copiilor organizat la Sighetu Marmaţiei
METEO - Vremea în Maramureș pentru luni, 21 mai