Purtătoarea de cuvânt a Colorado Parks and Wildlife, Jennifer Churchill, a confirmat că ursul a fost prins luni dimineață în zona de campare Glacier View din apropiere de orașul Boulder, în același loc în care a avut loc atacul.

Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani, pe nume Dylan, angajat al unei tabere de vară pentru copii.

El a venit să vadă ursul după ce acesta a fost prins de reprezentanții parcului natural și a confirmat că animalul este cel care l-a atacat în timp ce dormea, conform Denver Post.

Tânărul se afla într-un sac de dormit pe malul unui lac, împreună cu alți angajați ai taberei de vară, când s-a produs atacul animalului, în jurul orei 04.14 duminică dimineață, la Ward, localitate situată la circa 30 km de orașul Boulder. El a declarat că a avut un șoc în momentul în care s-a trezit și și-a dat seama că se afla cu capul între colții unui urs care îl târa. Animalul l-a tras pe tânăr circa patru metri înainte ca alți oameni in tabără să-l sperie și să-l facă să-și abandoneze prada.

Dylan a ieșit din spital cu nouă puncte de sutură.

Colorado Parks and Wildlife a avertizat într-un comunicat emis la 30 iunie că în timpul verii urșii se apropie frecvent de oameni, în zonele rezidențiale, din cauza împuținării surselor de hrană din mediul natural, pe fondul secetei.

Autoritățile locale au folosit câini de vânătoare în timpul operațiunii de căutare a ursului care a fost considerat o amenințare la adresa localnicilor.

Patru urși ar fi fost uciși într-o singură zi în Colorado, miercurea trecută, mai arată sursa citată.

Citește și

Comentarii