"Am susţinut mereu că votul în unanimitate în anumite domenii cheie pur şi simplu nu mai are sens", a declarat Ursula von der Leyen în cadrul unui discurs susţinut în plenul Parlamentului European. Ea s-a declarat gata să reformeze UE, "schimbând tratatele dacă va fi necesar".

Preşedinta executivului european a susţinut acest discurs cu prilejul ceremoniei de închidere a Conferinţei privind viitorul Europei, o amplă consultare cetăţenească la scara UE.

"Europa ar trebui să joace un rol mai important, de exemplu în domeniul sănătăţii sau al apărării. Şi noi trebuie să ameliorăm în permanenţă funcţionarea democraţiei noastre", a mai spus Ursula von der Leyen. "Voi fi mereu de partea celor care vor să reformeze UE pentru ca ea să funcţioneze mai bine", a adăugat ea.

PE a făcut apel săptămâna trecută la declanşarea unei proceduri de schimbare a tratatelor europene. O etapă riscantă dar necesară pentru anumite propuneri precum, de exemplu, dreptul de inţiativă al Parlamentului sau extinderea competenţelor Bruxellesului în materie de apărare sau de sănătate.

Unanimitatea statelor membre, necesară într-un anumit număr de domenii, în special cel financiar, şi sursă frecventă de blocaje, după cum o arată în prezent discuţiile dificile privind un embargo asupra petrolului rusesc, este de asemenea pusă în discuţie.

Ideea unei schimbări a tratatelor provoacă totuşi ostilitate din partea Celor 27. Zece ţări din UE, între care Danemarca, Suedia, Finlanda şi Bulgaria, au criticat luni "tentativele neanalizate şi premature" de a lansa o astfel de procedură.

Născută dintr-o idee a preşedintelui francez Emmanuel Macron, Conferinţa privind viitorul Europei a început în urmă cu un an.

La final, prin intermediul unui vast proces de reunire a unor comisii şi grupuri de lucru tematice, la care au fost asociaţi 800 de cetăţeni, aleşi, diverşi reprezentanţi ai societăţii civile, circa 325 de măsuri din 49 de categorii au fost aprobate pe 30 aprilie.

"Mesajul vostru a fost primit", le-a spus Ursula von der Leyen participanţilor. "Există deja multe lucruri pe care le putem face fără a aştepta", a estimat ea, promiţând noi propuneri în discursul ei privind starea Uniunii de pe 3 septembrie.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și