Vaccinul rămâne neschimbat, dar noul nume va fi însoțit și de un nou ambalaj. Serul este în continuare aprobat pentru a fi folosit în Uniunea Europeană.

Compania farmaceutică AstraZeneca a redus în luna martie de la 79% la 76% eficienţa vaccinului său împotriva COVID-19 în actualizarea studiului din SUA, după ce autorităţile americane au cerut o revizuire a datelor iniţiale. Rezultatele, foarte asemănătoare cu cele originale, indică şi o eficienţă de 85% în cazurile simptomatice de COVID-19 în rândul celor cu vârsta de peste 65 de ani şi de 100% în cazurile grave ale bolii sau spitalizărilor.

Studiul a fost realizat cu ajutorul a 32.449 de voluntari din SUA, Chile şi Peru care au primit ori două doze de vaccin AstraZeneca ori placebo.

Inițial, compania a anunţat că vaccinul său are o eficienţă de 79%, lucru considerat „încurajator” de Casa Albă. Totuşi, un grup independent de experţi ce consiliază Administraţia Biden şi-a exprimat preocuparea, semnalând că datele utilizate pentru studiu ar putea să nu fie actualizate şi a sesizat autorităţile în acest sens.

Prin urmare, Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), condus de doctorul Anthony Fauci, a cerut companiei AstraZeneca să lucreze împreună cu grupul de experţi „pentru a revizui datele de eficienţă şi a garanta că aceste cifre de eficienţă mai precise şi actualizate să fie publicate cât mai repede posibil”.

La începutul lunii martie, ţări europene precum Germania, Franţa, Italia sau Spania, au suspendat temporar utilizarea vaccinului de la AstraZeneca după detectarea unor cazuri de coagulare a sângelui la pacienţii care au primit acest vaccin.

Citește și

Comentarii