„Eu vreau să aduc în atenţie o problemă ridicată de ai mei consăteni, dar şi de ceilalţi care stau în zona respectivă, cei care mai trec frontiera în Ucraina. Şi anume faptul că, la punctul de trecere Sighetu Marmaţiei, se aşteaptă cam mult. Nu ştiu de ce, că aşa sunt ordinele, poate. Bagă câte patru-cinci maşini pe bandă şi stau câte o jumătate de oră. Spun că aşa au primit ordin şi trebuie să stea acolo”, a spus primarul din Petrova.

Demersuri pentru noi puncte de trecere a graniţei

Prefectul judeţului Maramureş, Sebastian Lupuţ, a ţinut să îi răspundă primarului din Petrova, aducându-se în discuţie demersurile legate de deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. Noi puncte de trecere a frontierei ar însemna eliminarea acestor timpi de aşteptare care nemulţumesc maramureşenii.

„Pe tot parcursul anului trecut, Instituţia Prefectului şi chiar eu, personal, am făcut demersuri pentru a deschide şi alte puncte de trecere a frontierei cu Ucraina, în afară de cel de la Sighet, cu podul de lemn. E vorba despre punctul de trecere de frontieră de la Câmpulung la Tisa, pe cale ferată, despre Valea Vişeului, tot pe cale ferată, podul peste Tisa, despre care se tot pune problema construcţiei, iar în ultima parte am făcut demersuri pentru a deschide un punct de trecere rutier în zona Teceu Mic/Piatra cu Viskovo. Am fost în teren, cu toţi cei implicaţi, români şi ucraineni, şi lucrurile sunt OK, atât din partea administraţiei române, cât şi a celei ucrainene. Noi sperăm să reuşim să deschidem un punct de trecere a frontierei, dar lucrurile merg destul de greu. E vorba şi despre buget, de a ne corela, ca proceduri, între cele două state”, a explicat Lupuţ.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a adus în discuţie şi proiectul podului peste Tisa, zona Tepliţa - Sighet, în 20 decembrie 2016 având loc ultima întâlnire între părţi pe tema aceasta.

Atunci românii şi ucrainenii s-au pus de acord în legătură cu poziţia podului, modificarea Studiului de Fezabilitate şi obţinerea avizelor Apelor Române şi a celor ucrainene pentru obţinerea celorlalte avize, de mediu, autorizaţie de construcţie etc.

Infrastructura ucraineană, mai rea decât a noastră

Referitor la punctul de trecere a frontierei de la Câmpulung la Tisa, Lupuţ a menţionat: „în 30 de zile avem adresă scrisă, am discutat la nivel de Ministerul Transporturilor şi din punctul de vedere al reprezentanţilor României, se poate deschide gara CFR din Câmpulung la Tisa. Problema e la partea ucraineană, unde este nevoie de o refacere a infrastructurii, investiţii mai mari. Am avut discuţii cu ministrul ucrainean, dar şi cu guvernatorul regiunii, şi acolo e nevoie de o sumă importantă pentru a se pune la punct totul”.

„A crescut foarte mult traficul, în toate punctele României, nu numai la noi. Nu ne plângem de asta. Toţi ne dorim să avem un trafic normal şi fluent. Podul este pe o singură arteră, or, dacă nu am respecta protocolul încheiat cu partea ucraineană, de a-l folosi 20 minute unii, 20 de minute ceilalţi, atunci s-ar bloca totul acolo. Sunt foarte multe persoane impulsive care trec frontiera. Apoi, de fiecare dată a fost informată populaţia cu privire la acea aplicaţie legată de timpii de aşteptare, pe site-ul Poliţiei de Frontieră Române.

Din păcate, aici, în Maramureş, nu avem alte variante, cum sunt la Satu Mare. Şi atunci nu avem de ales, dar, urmărind acea aplicaţie, se poate observa că de fiecare dată când se depăşeşte starea normală a lucrurilor, noi intervenim direct la şefii ucraineni. Procedura lor este mult mai greoaie şi se stă foarte mult la implementare. La noi, controlul durează mai puţin decât la ei, de aceea se stă acolo foarte mult”, a concluzionat şeful ITPF Sighetu Marmaţiei, chestor de poliţie Liviu Bute.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și