Știri Sighet247.ro: Varza à la Pop din învățământul românesc

Sunt convins că niciun om cu scaun la cap nu s-ar da pe mâna unui doftor nepriceput, adică din aceia scoși pe banda urât mirositoare a universităților particulare, unde cu bani sunt plămădiți ai țării tot mai mulți faliți. La drept vorbind, în toate universitățile românești postdecembriste (peste 100) s-a trecut de la anacronicul „Ai carte, ai parte” la nedemn-actualul „Pentru bani și ursul joacă”. Iar rezultatul acestui ticălos proces, extrem de profitabil pentru părțile implicate și de-a binele dezastruos pentru nație, se vădește în atotputernicia neamului prost: specialiștii pleacă, oamenii binecrescuți se trag la o parte, impostura-i în urcare și nelegiuirea-n floare....

Varza à la Pop din învățământul românesc Dar cu toate că năstrușnicul ăsta de Liviu Marian Pop a demonstrat cu vârf și îndesat în penibila glorie (sic!) a Uniunii Social-Liberale că, prin vastele lui carențe într-ale managementului, gramaticii și aritmeticii, este numai bun de lider al sindicatului aflătorilor în treabă și de țucălar al mai marilor pe linie politică, totuși, iată că tătucul Dragnea i-a dat pe mână Ministerul Educației. Sau, mă rog, ce a mai rămas din educație și învățământ (România postdecembristă a ajuns să dețină în Uniunea Europeană triste și îngrijorătoare locuri fruntașe la abandonul școlar și la rata analfabeților cu diplome rostuite), având în vedere faptul că mult mai brejii săi predecesori (alde Ecaterina Andronescu și Andrei Marga) au făcut tot ce nu trebuia ca, prin reforme integral deformatoare, să pună pe butuci întreaga școală românească.

Și iată că astăzi,

Dosar penal pentru o femeie care sorta gunoiul şi şi-a însuşit 9.000 de euro găsiţi într-o haină
Vişeu de Sus - Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru un bărbat de 36 de ani din localitate
În 2017, liceul te vrea tuns. Tânăr din Cluj, dat afară de la ore din cauza părului „indecent de lung”
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş marţi, 17 octombrie
PLÂNGERE PENALĂ ÎN BAIA MARE - Medic ginecolog acuzat de o pacientă că i-ar fi implantat un cip de urmărire în vagin
Tudose: „Vom veni în scurt timp cu o nouă formă a colectării defalcate a TVA”
ALEGERI: Venezuela - Tabăra lui Maduro a învins în 17 state din 23
FOTO & VIDEO - Țigări de contrabandă ascunse în roţi de rezervă, banchete, caroserii dar și în canistre de plastic
Contrabanda cu ţigări, în vizorul poliţiştilor. 13 dosare penale întocmite.
VIȘEU - Material lemnos și un TAF confiscate de poliţişti
Șoferi sancţionaţi de poliţişti pentru depășirea limitei legale de viteză. Șapte conducători auto, rămași fără permise
Pe 17 octombrie  donare de sânge la Sighet
Balada terciului politic
ROZAVLEA - După 41 de ani de slujire, părintele Grigore Andreica a predat ştafeta urmaşului său
RĂCEALA şi GRIPA nu se tratează cu ANTIBIOTICE
Elevii intră O SĂPTĂMÂNĂ în VACANŢĂ
VREMEA - Meteorologii anunţă o săptămână de toamnă perfectă, cu temperaturi calde
METEO - Cum va fi vremea în Maramureş luni, 16 octombrie
Ștefan Bănică și Lavinia Pârvă s-au căsătorit
Vaccinarea antigripală a populației din grupele de risc începe la sfârșitul lunii octombrie
Școlile din Irlanda au fost închise înaintea sosirii uraganului Ophelia
Simona Halep, în continuare pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis
Irina Begu a câştigat finala de dublu de la Tianjin
Când trecem la ora de iarnă 2017! Ce înseamnă ORA DE IARNĂ și ce efecte are asupra noastră
Moisei - Un autoturism a luat foc
Tudose a rămas pe val cu noul cabinet penal
Uraganul Ofelia creşte în intensitate. Rafale de 180 km/h ameninţă Irlanda
Luigi Boicea, adolescentul din Craiova care pregătea un atac terorist în România, a fost condamnat definitiv la închisoare!
15 octombrie: Ziua mondială a spălatului pe mâini
FOTO&VIDEO - Șomcuta Mare: Bebelușul aruncat într-un pârâu a fost botezat. Asistenta și polițistul care l-au salvat au fost nași de botez
O CARTE, DUMINICA: „Văduva şi fiica ei” de Kémény Zsigmond
NASA anunță că în Sistemul Solar ar trebui să se afle încă o planetă și aceasta este un „super-pământ”
FLAGRANT ÎN PĂDURILE VIȘEULUI: Taf confiscat, hoții au fugit în pădure, dar au fost prinsi
Radu Ile a plâns în direct la TV. Află de ce
Festivalul Castanelor continuă în weekend. Află programul EVENIMENTULUI