La polul opus, vechile meșteșuguri care, considerate „pe cale de dispariție”, se mai practică în unele sate din Maramureș, chiar dacă, tot mai mult, doar pentru turiști.

Așa cum era firesc, tehnologia și industrializarea au luat locul vechilor instalații din lemn, folosite din vechime. Totuși, în unele sate, vechile meșteșuguri se mai practică, însă din ce în ce mai puțin pentru utilitatea lor, și tot mai mult ca ”spectacol” pentru turiști. Meșterii populari fac diferite obiecte de uz casnic sau ornamentale folosind cunoștinețele pe care le moștenesc din bătrâni. Unele dintre ele nu-și mai dovedesc utilitatea, însă păstrătorii tradițiilor duc mai departe aceste obiceiuri, chiar dacă există posibilități tehnologice mult mai avansate. Fără intervenția vreunei mașinării, meșterii fac diferite obiecte ornamentale sau de uz practic, folosind doar cunoștințele pe care le-au moștenit din generație în generație. Unele dintre ele vor fi duse mai departe de generațiile viitoare, după ce au înțeles că pot fi folosite ca atracții pentru turiști, turismul și agroturismul fiind o parte a economiei care s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii ani.

Opincile, căutate de artiștii populari

Meșterii care lucrează în lemn au un statut aparte în Maramureș. În schimb, vechiul meșteșug de a face opinci este din ce în ce mai puțin căutat. Este și firesc, deoarece opincile se mai poartă doar de artiști, în spectacolele folclorice, foarte rar fiind purtate de săteni. Opincile completează portul popular tradițional, iar în trecut se făceau doar din piele. Astăzi se mai folosesc și înlocuitori, însă se fac după același tipar. Meșterii care mai fac opinci spun că mulți ani de zile nu s-au mai cerut, însă în utima perioadă, au început să reapară cererile, în special pentru artiști, care au nevoie de ele pentru spectacole. De asemenea, tineri care vor să organizeze unele evenimente în stil tradițional mai solicită, rareori, opinci.

Războiul de țesut, încă util

țesutul în război este, de asemenea, un obicei care se mai păstrează. Acesta își mai găsește utilitatea în gospodăriile din satele maramureșene, în special dacă vorbim despre lână, ca materie primă. În satele maramureșene se folosesc frecvent cergile din lână care sunt țesute în război. Maria Zapca este cunoscută pentru că duce mai departe acest meșteșug. La fel ca multe alte femei din generațiile trecute, ea a învățat de la mama ei să țeasă, încă de când era foarte mică. Pasiunea pentru acest meșteșug se pare că a urmărit-o toată viața, pentru că, deși viața i-a permis să nu se mai ocupe de acest meșteșug, ea a înțeles repede că e o tradiție mult prea valoroasă pentru a o lăsa să se piardă. Astfel, nu doar că folosește țesăturile realizate de ea, dar participă și la diferite târguri tradițonale, reușind să facă din asta o meserie și un mod de viață. Maria Zapca speră ca meșteșugul pe care îl practică să îl poată duce mai departe fiica ei, care, deși nu părea foarte interesată în copilărie, a înțeles cât de important este să nu lase să se piardă această practică veche.

Șezătorile, încă spectaculoase

Nici vechile obiceiuri nu au un destin diferit de cel al meșteșugurilor. Mersul în șezătoare, spre exemplu, era un obicei absolut obișnuit în satele din Maramureș până pe la jumătatea secolului trecut. Este cunoscut faptul că femeia era responsabilă cu tot ce însemna țesătură, de la cultivarea plantei din care se produce firul, până la țesut și, apoi, ornat cu modele cusute, ori împletit. „șezătorile aveau loc luni, miercuri și vineri. Într-o casă mai mare, se adunau cu lucru fetele, începând de la 14-15 ani. Pe cele mai tinere le însoțeau mamele sau bunicile și lucrau până pe la 22.00-23.00, apoi plecau acasă. Fiecare femeie venea fie cu lucruri de cusut – cămăși sau alte obiecte, fie cu caiere de lână sau cânepă”, explică etnologul Nicoară Mhali.

Dincolo de faptul că la șezătoare fetele și femeile își îndeplineau una din sarcinile importante, și anume aceea de a asigura tot ce însemna textile pentru uzul casnic și îmbrăcăminte, era și o ocazie de socializare. Astăzi, șezătorile se mai organizează mai mult ca spectacol, doar pentru a nu fi dat uitării acest obicei.

Acestea sunt doar câteva din sutele de meșteșuguri și obiceiuri care făceau, odată, viața la țară spectaculoasă, viața pe care azi doar bătrânii și-o mai amintesc.

Semnează,
Angela SABĂU

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News