Votul într-un singur tur şi campania ezitantă a liberalilor, care au propus patru candidaţi în mai puţin de două luni pentru Primăria Generală, au conturat un dezastru politic pentru PNL în Capitală. Pentru prima oară în istoria post-decembristă, social-democraţii au dat primarul general al Bucureştiului - fief tradiţional al dreptei - şi au câştigat toate cele şase sectoare ale Capitalei, o premieră după Revoluţia din 1989.

Prima femeie care va conduce Bucureştiul, Gabriela Firea, va avea şi susţinerea în Consiliului General, acolo unde PSD, UNPR şi ALDE vor forma majoritatea cu 28 de mandate. Dan Tudorache (Sectorul 1), Mihai Toader (Sectorul 2), Robert Negoiţă (Sectorul 3), Daniel Băluţă (Sectorul 4), Daniel Florea (Sectorul 5) şi Gabriel Mutu (Sectorul 6) sunt cei şase edili social-democraţi care vor administra sectoarele Capitalei în următorii patru ani. PSD şi-a păstrat şi primăriile din Iaşi şi Constanţa, acolo unde baronii Gheorge Nichita şi Radu Mazăre şi-au încheiat domniile din cauza problemelor penale. Ambii şi-au lăsat însă urmaşii la primărie, Mihai Chirică şi Decebal Făgădău fiind consideraţi oamenii de casă ai foştilor edili. La Craiova, Olguţa Vasilescu şi-a păstrat şi ea fotoliul de primar, la o distanţă de peste 46.000 de voturi faţă de candidatul PNL, Pavel Badea.

O victorie importantă a social-democraţilor s-a produs şi la Bacău, acolo unde deputatul Cosmin Necula a câştigat primăria după 12 ani de conducere liberală, fostul edil Romeo Stavarache clasându-se abia pe locul al patrulea. PSD şi-a păstrat şi primăria din Piteşti, acolo unde fostul baron Tudor Pendiuc, cel mai vechi primar de municipiu din România (în funcţie din 1992) a fost detronat de social-democratul Cornel Ionică.
În comparaţie cu situaţia din 2012, când PSD şi PNL au candidat împreună sub umbrela Uniunii Social-Liberale, PSD a obţinut acum peste 1400 de primării din toată ţara, faţă de aproape 1200 câştigate la alegerile de acum patru ani. PSD a câştigat detaşat şi alegerile pentru Consiliile Judeţene, însă noua lege electorală prevede că preşedinţii de CJ vor fi aleşi în funcţie de majorităţile formate în consilii, astfel că social-democraţii ar putea stăpâni mai mult de 22 de judeţe, câte a câştigat în 2012, când şefii de CJ erau aleşi uninominal.

“Cei mai buni din istorie”

În ciuda eşecului din Capitală, acolo unde liberalii n-au contat nici măcar în bătălia pentru sectoare, liberalii au înregistrat victorii importante în restul ţării. “Avem peste o mie de primari, sunt cele mai bune rezultate ale partidului după 1990”, au declarat la unison Vasile Blaga şi Alina Gorghiu. Fostul premier Emil Boc a obţinut al patrulea mandat ca edil al Clujului cu peste 69% din voturi, în timp ce secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, a câştigat al treilea mandat la primăria din Oradea.

Liberalul Nicolae Robu şi-a păstrat şi el mandatul de edil la Timişoara, iar George Scripcaru a câştigat un nou mandat sub Tâmpa, candidând ca independent la Braşov, susţinut însă de organizaţia PNL. Victorii liberale s-au înregistrat şi la Arad, Alba Iulia sau Târgu Mureş, acolo unde foştii edili Gheorghe Falcă, Mircea Hava şi Dorin Florea au câştigat lejer scrutinul de duminică. De remarcat însă că victoriile liberale au venit pe filiera foştilor PDL-işti, în frunte cu Boc, Falcă, Florea sau Scripcaru. La Ploieşti, liberalul Adrian Dobre a câştigat şi el primăria, însă va avea probleme în Consiliul Local, acolo unde PSD a obţinut mai multe mandate.

Liberalul Dragoş Chitic a câştigat şi el la Piatra Neamţ, urmându-i în funcţie fostului PDL-ist Gheorghe Ştefan. Altfel, UDMR a bifat o victorie importantă la Satu Mare, acolo unde Gabor Kereskenyi l-a învins pe fostul edil PSD aflat în funcţie, maghiarii adjudecându-şi primăria după patru ani.

Citește și