Una dintre întâlnirile cuprinse în program a avut loc în Indianapolis, capitala Statului Indiana. Orașul are o populație de peste 870.000 de locuitori și un buget de 1,2 miliarde de dolari.

La discuții au participat trezorierul statului Indiana, consilieri locali și responsabilii financiari aflați în subordinea primarului. „Organizarea administrativă este extraordinară. Cetățeanul este implicat în tot ce înseamnă cheltuirea banului public. Trezorierul statului este ales de populație, nu numit de partide.

Sunt comisii de etică în toate instituțiile, formate din câte un reprezentant al fiecărui partid și din civili. Primăria este obligată prin lege să facă anual un audit intern și unul extern. Cheltuirea banului public este sfântă. Se dă socoteală pentru fiecare cent. La noi Curtea de Conturi e controlată politic, direcțiile de finanțe la fel, șeful trezoreriei este acceptat cu voia partidului. În aceste condiții, din start planează suspiciuni în ceea ce privește seriozitatea rapoartelor de control.

România are de învățat mult în ceea ce privește transparența și controlul banului public. Când vom avea aceste instrumente independente de control, vom avea costuri corecte la construcția de autostrăzi, școli, spitale, achiziții”, a spus vicepreședintele Camerei Deputaților, Vlad Emanuel Duruș.



Biroul comunicare, cabinet parlamentar Vlad Emanuel Duruș

Citește și

loading...