Clasarea dosarului are loc la doi ani după ce începerea urmăririi penale a lui Ponta a fost respinsă în Parlament, și la un an după ce articolul din Codul Penal în baza căruia fostul premier era acuzata fost declarat neconstituțional de CCR.

În acest dosar, Victor Ponta era acuzat că l-a desemnat pe Dan Şova ca ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ministru delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine şi ministru al Transporturilor, în condiţiile în care fostul premier ar fi beneficiat în trecut de foloase din partea acestuia şi de dreptul de folosinţă gratuită a unui autoturism.

Dosarul nu s-a închis după votul deputaților.

Procurorii anticorupție au deschis apoi un nou dosar, disjuns din primul, și au continuat cercetările cu privire la suspiciunile de conflict de interese.

Citește și