"Am considerat că e un om care cunoaşte foarte bine sistemul. A stat în ultimii ani la Bruxelles şi de multe ori, în Parlamentul European, s-a ocupat de aceste probleme. E un om tânăr. E şi medic şi jurist şi, sincer să fiu, cred că are capacitatea de a reforma Casa Naţională şi de a o face să funcţioneze cât mai bine", a declarat şeful Executivului.

Premierul Victor Ponta a anunţat joi că îl va propune în funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pe europarlamentarul PNL Cristian Buşoi, după ce Doru Bădescu şi-a prezentat demisia din acest post, în urma scandalului privind numirea lui Lucian Duţă în CA al CNAS din partea Administraţiei Prezidenţiale.

Decizia privind eliberarea din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a lui Doru Bădescu a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Cristian Buşoi a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că va solicita un audit intern, după care, împreună cu şeful Executivului şi cu ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, va stabili priorităţile mandatului.

El a susţinut de asemenea că va fi preocupat ca instituţia pe care o conduce să fie mai transparentă şi mai apropiată de cei cu care trebuie să comunice - cetăţeni şi presă.

Citește și

loading...