"România, față de alte țări din regiune, care depind sută la sută de importul de gaze din Rusia, are o dependență scăzută. O medie de 25% din gazul pe care noi îl consumăm se importă din Rusia. Fiind o iarnă foarte caldă, acum avem rezervele necesare pentru o perioadă mai lungă de timp, însă evident că dacă vorbim de o situație, de o criză de săptămâni sau de luni, nu este niciun fel de pericol, nici pentru populație, nici pentru industrie. (...) Dacă e vorba de o criză pe termen lung, atunci sigur, avem capacitate de stocare, dar producția internă este singura soluție", a declarat, premierul, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Pitești.

Ponta și-a exprimat speranța că nu se va ajunge la o criză a gazelor pe termen lung, pentru că atunci s-ar înregistra efecte negative în economie, dar pentru a se evita pe viitor astfel de situații, România trebuie să-și dezvolte capacitățile de extracție.

"Dacă e vorba de o criză care se prelungește, atunci cu atât mai mult România trebuie să investească mai mult, să-și dezvolte capacitățile pe care le are, dar care deocamdată nu sunt la nivel maxim, de a avea producție internă. Și mă refer la producția convențională, OMV Petrom și Romgaz sunt producători de gaze în România, mă refer la marile companii (...) care au descoperit zăcăminte mari în Marea Neagră, însă mai durează până le vom putea exploata. Mă refer și la gazele neconvenționale, care de asemenea sunt în fază de explorare", a explicat Victor Ponta.

Președintele rus Vladimir Putin a făcut apel la liderii europeni, într-o scrisoare adresată, joi, conducătorilor a 18 state din Europa, între care și România, să organizeze convorbiri la nivel înalt în vederea stabilizării economiei Ucrainei, pentru a asigura livrarea și tranzitul gazului natural rusesc "potrivit termenilor și condițiilor stabilite prin contract".

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Echipa de consilieri Pro Romania Sighetu Marmatiei

Citește și

loading...