Conform vasiledale.ro, se pare că patru autoturisme au fost implicate în acident.

Două echipaje SMURD și mai multe echipaje ale poliției intervin la locul accidentului. Șoferul unui autoturism VW Passat este rănit grav. Alte cinci persoane (trei adulți și doi copii) au suferit leziuni mai ușoare.

Cele patru autoturismele implicate în accident au fost distruse. Traficul rutier între Vișeu de Sus și Borșa este blocat.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația este deviată pe străzi secundare, prin dirijarea polițiștilor, după ce patru autoturisme au fost implicate într-o coliziune, în urma cărei șase persoane au suferit răni ușoare.

Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 22:30.

ACTUALIZARE

Ce spune IPJ Maramureș

Polițiștii au intervenit aseară la un accident de circulație, produs pe D.N. 18.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Moisei, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, ar fi încercat să efectueze o depășire, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus din sens opus de un tânăr de 28 ani.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autovehicul care, la rândul său a acroșat un al patrulea autoturism.

Trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Toti conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul șoferului care ar fi încercat să efectueze depășirea. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sange, în vederea stabilirii gradului de alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările.


Preluare: vasiledale.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și