"Vestea mai puţin bună este că, în această seară, Drumul Judeţean 187 a fost blocat de alunecări de teren, pe raza localităţii Repedea. Condiţiile meteo neobişnuite din această perioadă au dus la producerea unor fenomene naturale de risc în întreg judeţul. Zilele trecute am avut parte de inundaţii în zona Borşa şi Vişeu de Sus. Azi, infiltraţiile de la ploile abundente ne-au adus această provocare pe care ne străduim să o gestionăm cât mai repede şi eficient. Din fericire, nimeni nu a fost rănit", a transmis Ionel Bogdan, pe pagina de socializare.

O echipă de intervenţie de la Drumuri şi Poduri Maramureş a intervenit pentru a curăţa şi degaja carosabilul.

"Am dispus deplasarea de urgenţă a echipelor societăţii Drumuri şi Poduri, care intervin cu utilaje grele, un TAFF şi două buldoexcavatoare, pentru deblocarea drumului şi asigurarea zonei. La o oră de la începerea acţiunii am reuşit să degajăm o bandă de circulaţie. Estimăm ca până în jurul orei 01,00 să finalizăm curăţarea şi asigurarea carosabilului. Circulaţi cu atenţie mereu, dar mai ales în această perioadă în care vremea nefavorabilă ne pune în dificultate", a mai adăugat Ionel Bogdan.

Potrivit acestuia, alunecarea de teren a provocat doar pagube materiale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și