Premierul belgian a catalogat incidentul drept un act de terorism, dar Franţa, pe teritoriul căreia a fost arestat individul, nu s-a pronunţat în această privinţă. Totuşi, la anchetă participă şi departamentul antitero.

Atacatorul ar fi locuit în Spania până în 2014, ar fi călătorit apoi în Siria, de unde s-a întors în Europa şi s-a stabilit în Franţa. Cetăţeanul marocan a fost transportat în această dimineaţă la o secţie de poliţie de lângă Paris.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 18.00, când trenul de mare viteză care făcea legătura între Olanda şi Franţa se afla încă pe teritoriul Belgiei.

Atacatorul a fost descris de poliţia franceză drept un bărbat de 26 de ani de origine marocană. La un moment dat, tânărul a început să tragă cu un pistol. El a rănit trei persoane. Când încerca să încarce un Kalaşnikov, a fost pus la pământ de doi soldaţi americani aflaţi în vagon.

„Spencer (soldatul american rănit, n.r.) a alergat vreo 10 metri ca să-l prindă pe tip. Nici nu ştiam dacă arma îi merge sau nu. Spencer doar a alergat şi, dacă cineva ar fi fost împuşcat, ar fi fost Spencer cu siguranţă. Suntem foarte norocoşi că nu a fost nimeni ucis”, a declarat Alek Skarlatos, soldat american.

„Am început să-l legăm pe atacator, dar, în timp ce făceam asta, a scos un cuţit şi l-a tăiat pe Spencer pe ceafă, aproape i-a tăiat degetul. Spencer l-a ţinut şi, până la urmă, l-am ţinut sub control”, a spus Chris Norman, martor.

Cei care au ajutat la imobilizarea atacatorului au fost medaliaţi şi felicitaţi de către autorităţile franceze.

„Alături de preşedinte şi de premier, vreau să-mi exprim mulţumirea faţă de aceşti doi pasageri americani care au fost extrem de curajoşi, care au dat dovadă de mult curaj într-o situaţie dificilă. Vreau să transmit toată recunoştinţa mea şi a tuturor pentru că şi-au păstrat mintea limpede, în caz contrar riscam să ne confruntăm cu o tragedie teribilă”, a spus Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne.

Nivel ridicat de alertă teroristă în Franţa

Suspecul a fost reţinut când trenul a oprit în gara Arras, din nordul Franţei. Asupra sa au fost găsite mai multe arme de foc şi arme albe, a declarat o sursă din cadrul poliţiei franceze pentru AFP. Bărbatul era în vizorul agenţiilor de informaţii franceze.

Premierul Belgiei a afirmat, printr-un mesaj pe Twitter, că atacul a fost unul terorist. Autorităţile de la Paris au început o anchetă.

„Ca de fiecare dată când are loc un atac cu caracteristici de atentat terorist, vom acţiona cu deosebită atenţie şi precizie”, a mai spus ministrul francez de Interne.

Nivelul de alertă teroristă din Franţa este în continuare ridicat, ca urmare a valului de atentate din acest an.

Franţa demonstrează, în urma atentatului de ieri din trenul de mare viteză, că are o mare problemă de securitate, este de părere expertul Hari Bucur Marcu. În direct la Digi24, el a precizat că autorităţile din Franţa par incapabile să gestioneze terorismul internaţional.

“Trebuia să nu aibă arme la el. Este aproape incredibil. Un om care este marcat ca fiind un potenţial terorist să poată să se plimbe prin tren, în Europa, cu un Kalaşnikov după el, cu alte arme albe sau de foc mi se pare aproape ridicol. Se pare că francezii vor să confirme caz după caz că nu sunt în stare să gestioneze o asemenea situaţie cum este terorismul internaţional”, a spus Hari Bucur Marcu.

Întrebat dacă Franţa are o mare problemă de securitate, expertul a răspuns: „Categoric o are. Se pare că nu găseşte soluţii la asemenea probleme”.

Citește și

Comentarii