Bătaie cruntă în aeroportul din Luton, români implicaţi

Bătaia între români, care a început în zona post-securitate, la aproximativ 8 dimineața, i-a înfricoşat pe pasagerii care încercau să plece spre destinaţiile lor, deoarece loviturile erau aruncate de către bătăuşi fără menajamente pentru cei din jur. Videoclipul postat pe rețelele sociale a arătat pete de sânge pe podeaua terminalului nordic londonez.

Cel puțin zece persoane au fost implicate în violențe, unele persoane puteau fi auzite strigând şi încurajându-i, iar alţii pledând pentru încetarea violenței. Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat pentru The Independent: "Suntem șocați și întristați de acest incident. Adoptăm o abordare de toleranță zero față de violență și continuăm să asistăm Poliția cu anchetele lor. Am dori să ne cerem scuze pentru orice pasager afectat". Poliția din Bedfordshire a declarat că investighează bătaia.

"Poliția a fost informată despre o tulburare violentă pe aeroportul din Londra, Luton. Patru persoane au fost rănite, iar trei au fost duse la spital cu răni grave. Ulterior, 17 persoane au fost arestate și rămân în custodia poliției pentru audieri", a spus un purtător de cuvânt al poliţiei din Bedfordshire.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și