Ca în fiecare an, delegaţia maramureşeană a reprezentat o treime din întreaga delegaţie a României, a fost cea care a asigurat partea de spectacol, dar şi partea de imagine, prin filmele de prezentare – oferite de Serviciul de Turism şi Promovare a Consiliului Judeţean Maramureş şi care au rulat pe toată durata derulării evenimentului.

Demersul Consiliului Judeţean Maramureş este unul de sprijinire şi promovare a produselor autentice şi, prin aceasta, de promovare turistică şi implicit economică a judeţului Maramureş. Materialele de promovare a judeţului au fost îndelung studiate de vizitatori, inclusiv ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin şi ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu, fiind interesaţi de cele 12 motive de vizitare a judeţului, expuse într-unul din materialele prezentate. De altfel, delegaţia oficială, formată din ministrul agriculturii, ambasadorul României la Berlin, miniştri şi secretari de stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a vizitat fiecare stand. Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, i-a prezentat pe toţi producătorii maramureşeni, oferind amănunte şi informaţii despre întreaga delegaţie a Maramureşului.
„Dracula snaps”

În topul „agrointeligenţa” al produselor româneşti expuse la târg, băuturile Distileriei Voica din Chechiş sunt pe primul loc, motivul fiind legat de felul în care ştiu să-şi promoveze şi să-şi dezvolte afacerea. În acest an, au venit la târg cu produse noi, cu ambalaje şi denumiri care amintesc de legenda lui Dracula: Dracovitza, Vampir etc. Paharul cu pălincă, tare şi galbenă de la butoiul de lemn în care a fost ţinută, oferit vizitatorilor sub denumirea „Dracula snaps” a fost unul din punctele de atracţie şi de distracţie. „Am valorificat acest brand, pe care vizitatorii îl cunosc şi care îi atrage. Am venit, de asemenea, cu noi tipuri de împletituri şi ambalaje pentru sticle de toate dimensiunile. Împletitura pentru ambalaje este o artă care nu se practica în zona noastră, dar am adus specialişti care ne-au învăţat cum se face împletitura de nuiele pentru sticle şi acum a devenit tradiţie şi la noi.” – spune Teofil Tranişan.

Auriu de Codru

Din standul lui Ioan Hotea se revarsă nuanţe de auriu: de la siropul de cătină cu miere, până la borcanele cu boabe de polen şi propolis sau cu miere de albine de diverse sortimente. „Sunt patru sortimente de miere de albină pe care le-am adus în acest an: de salcâm, de pădure, polifloră şi de tei. Cea de pădure e mai căutată de cumpărători, pentru că e cea mai gustoasă. Am venit şi cu castraveţi muraţi, în care soţia mea pune câte o linguriţă de miere. Dacă pui miere, nu mai trebuie conservant pe murături.” – arată Ioan Hotea.

Roşu de Chioar

Sucurile naturale şi vinul de casă, dulceţurile dar şi coşurile cu mere expuse de familia Pop amintesc de aromele copilăriei. Sucul de mere se face pe loc şi are un gust care te trimite cu gândul la prăjiturile cu mere făcute de bunici. Vizitatorii sunt atraşi de roşul limpede al vinului de casă oferit spre degustare, dar şi de dulceţurile de fructe de pădure făcute
în casă de Voichiţa Pop.

Arome extreme Sorin Buda a expus produse de cele mai diverse categorii: de la dulceaţa de soc şi de gogonele, la cea iute-dulceagă din ardei iute.

Alături de ele – zacusca de vinete, sucuri şi siropuri şi murături, toate fără conservanţi şi fără aditivi. De altfel, ministrul Agriculturii Daniel Constantin a zăbovit îndelung la stand, atras de combinaţia de arome a acestor produse.

Slănină fără colesterol

Multe din produsele firmei „Toto” au la bază carnea de mangaliţă. Slănina de mangaliţă – gustoasă şi fără colesterol – a fost cea mai căutată de cumpărători. „Cârnaţii afumaţi, slănina cu boia şi usturoi şi, în special slănina de mangaliţă sunt produsele cele mai cerute de public.” – spune reprezentantul firmei.


Preluare: ActualMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și