Lansată în 2009 la un preţ de aproximativ 2.000 de dolari, Tata Nano a fost prezentată drept automobilul care va motoriza masele în India, potrivit The Guardian.

Modelul a trecut iniţial un test de siguranţă în Marea Britanie, iar grupul Tata s-a arătat încrezător într-un rating de patru stele în sistemul Ncap.

Rezultatele testelor derulate în decembrie la centrul ADAC din Landsberg, Bavaria, ar putea pune însă probleme constructorului indian în ceea ce priveşte ambiţiile de a se extinde către pieţele dezvoltate.

Tata Nano a primit zero stele, dintr-un maxim de 5, în ceea ce priveşte protecţia pasagerilor adulţi şi copii, şi nu îndeplineşte nici măcar criteriile de bază în ceea ce priveşte siguranţa recomandate de Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit The Guardian.

Izbit de un perete din beton la viteza de 64 kilometri pe oră, modelul (cu volan pe dreapta) s-a rotit cu 150 de grade şi a alunecat aproximativ doi metri spre stânga. Partea frontală a cedat "precum o cutie de carton" şi s-a înfăşurat în jurul manechinului amplasat pe scaunul şoferului, modelul nefiind dotat cu airbaguri. Roata din faţă-dreapta a pătruns prin podea şi a zdrobit picioarele manechinului. Mâna dreaptă a manechinului a ieşit printre parbriz şi geamul din dreapta.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și