Inundații devastatoare în Italia

Toate cele 21 de cursuri de apă dintre Rimini şi Bologna s-au revărsat, inundând vaste zone din Romagna, informează agenția de presă ANSA.

Zone întregi au ajuns sub ape, iar la Bologna, viitura a pătruns până în centrul orașului.

Liniile electrice şi telefonice au fost întrerupte, cursele feroviare la fel, iar școlile au fost închise.

Apele au inundat șoselele, inclusiv porțiuni din Autostrada 14, de unde unii șoferi au fost salvați cu elicopterele. În multe zone se poate ajunge doar cu bărcile.

E o luptă contracronometru pentru salvarea sinistraților, care sunt recuperați cu elicopterele de pe acoperișuri sau din podurile caselor.

Zonele cele mai periculoase au fost deja evacuate, mii de oameni părăsindu-și casele.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și