Ieri, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în România, un cetățean grec, în vârstă de 63 de ani, la volanul unui autocar înmatriculat în Ucraina.

În baza analizei de risc, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, în compartimentul autocarului destinat bagajelor, mai multe recipiente care conțineau o cantitate totală de 800 de litri de insecticid, care face parte din categoria produselor toxice.

Insecticidul, în valoare de 39.760 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de producerea, deținerea precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentare produselor sau substanțelor toxice fără drept și tentativă la contrabandă calificată.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și