Ieri, 25 mai a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău, jud. Maramureș, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană.

Astfel, în jurul orei 8.30, o patrulă a poliției de frontieră a observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Câmpulung la Tisa, două atelaje hipo care se deplasau către interiorul țării.

Unul dintre atelaje a fost oprit de lucrătorii noștri, ocazie cu care în acesta au fost observate patru colete ce conțineau țigări. Atelajul a fost condus de către un cetățean român, în vârstă de 17 ani.

Imediat, a fost identificat si conducătorul celui de al doilea atelaj, cetățeanul român Mitică T., de 30 ani, care descărcase țigările pe care le-a transportat în curtea unui imobil de pe raza localității Câmpulung la Tisă. Astfel polițiștii de frontieră au descoperit ascunse sub fân încă șase colete din același lot.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că țigările transportate de către cele două persoane aparțineau unui alt bărbat, de pe raza județului Maramureș, care intenționa să le comercializeze pe piața neagră de desfacere.

Țigările, precum și persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii celor 10 de colete s-a constatat că acestea conțin 7.410 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 65.000 de lei.

Cele trei persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, conform Legii 86/ 2006 privind Codul Vamal al României, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

* Tot ieri, polițiști de frontieră din cadrul S.P.F. Sighet au observat pe malul râului Tisa, două persoane și mai multe colete cu țigări.

Lucrătorii noștri au procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care bărbații au sărit în apa râului Tisa și s-au retras pe malul ucrainean.

Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră ale statului vecin în vederea continuării în comun a cercetărilor.

La fata locului au fost descoperite patru colete, care conțineau cantitatea de 1.990 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 17.400 lei.

Totodată, au fost luate măsuri specifice în vederea indentificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Citește și

loading...