În Maramureş cu atât mai mult cu cât în analiza noastră de potenţial, Maramureşul este unul dintre locurile unde PNL poate să crească şi să ocupe o zonă consistentă din opţiunea cetăţenilor. Există într-adevăr divergenţe, există puncte de vedere diferite, vom căuta împreună o soluţie şi o vom găsi. Vreau să spun că este esenţial din punctul nostru de vedere, aşa în termeni economici, ca ceea ce am investit în alegerile locale să valorificăm şi de pildă faptul că noi am reuşit ca domnul Ovidiu Nemeş să devină primarul unui municipiu important cum este Sighetu Marmaţiei, trebuie valorificat. De asemenea vrem să valorificăm în plan politic rolul primarilor noştri şi sigur că experienţele şi toate capacităţile pe care diverşi oameni din acest judeţ, din această organizaţie, mai vechi sau mai noi le au, trebuie puse împreună. Nu este o sarcină uşoară nicăieri, dar ne vom achita de ea”, a declarat Crin Antonescu.

Crin Antonescu a confirmat oarecum faptul ca la fostul primar al Baii Mari nu se poate renunta. „Este un om care a activat în PNL foarte mulţi ani, este un om care a câştigat în numeroase rânduri votul cetăţenilor din Baia Mare, este un om care a trecut printr-un moment dificil, este un om care are în continuare energie, putere de lucru şi nu văd de ce sau cum PNL şi-ar putea permite să renunţe la capacitatea de muncă a unui om pe care-l cunoaştem şi-l apreciem, cel puţin noi, la Bucureşti, toţi”a spus presedintele PNL.

Declaratiile facute de liderul liberalilor vin dupa ce vineri seara la sediul PNL Sighet ar fi avut loc un scandal in prezenta lui Crin Antonescu intre liderii judeteni si primarul municipiului Sighetu Marmatiei, Ovidiu Nemes.

Citește și

Comentarii