În cursa ei nebună, cu maşina avariată, fără un cauciuc şi conducând haotic, fata a lovit mai multe autoturisme, dar asta nu a împiedicat-o să circule mai departe.

”În jurul orei 23.00, la intersecția străzilor Calea Turzii și Observatorului a avut loc un accident soldat cu rănirea unei persoane. Din primele informații, o tânără de 19 ani ar fi pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea, intrând în coliziune cu un autoturism parcat. Tânăra a fost rănită și transportată la unitatea medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Jucan, potrivit stiridecluj.ro.

Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, reieșind că nu consumase alcool, însă oamenii legii au constatat că nu deținea permis de conducere.

Conform martorilor, șoferița a urcat Calea Turzii fără a avea un cauciuc.

”A mers fara cauciuc pe fata stânga urmărită de 4 echipaje de poliție. Totul s-a terminat la giratoriu de pe Calea Turzii la intersecția cu stara Observator. Am văzut live, a trecut prin fața mea”, a relatat un martor.

Citește și