Un cititor al ActualMM.ro ne-a oferit informații în exclusivitate cu privire la un furt petrecut într-un magazin de pe strada Hortensiei din municipiu. Un bărbat care, aparent, a intrat în magazin ca orice alt client, a rugat-o pe vânzătoare să îi schimbe o sumă de bani (aproximativ 1.000 de lei) în bancnote de 50 de lei. De bună credință, angajata l-a ajutat pe bărbat.
După ce banii au fost schimbați, bărbatul a plasat o parte din aceștia într-unul dintre buzunare. La câteva secunde după aceea, s-a întors spre vânzătoare și i-a cerut să îi schimbe banii în bancnote de 100 de lei, însă i-a dat o sumă mai mică de 1.000 de lei înapoi vânzătoarei pentru noul schimb.

Imediat după ce și-a dat seama că escrocheria a funcționat, individul a ieșit din magazin grăbit.

Angajata de la casierie, care a suspectat că ceva nu este în regulă, a verificat banii din casa de marcat și și-a dat seama că lipsește o sumă importantă de bani. Imediat după descoperire, a încercat să îl găsească pe hoț, în zadar însă.

Imaginile de pe camera de supraveghere au fost trimise deja Poliției, împreună cu o plângere. Polițiștii au deschis o anchetă și îl caută acum pe bărbat. Persoanele care dețin informații despre cine este bărbatul sau unde s-ar putea afla acesta sunt rugate să sune imediat la Poliție.

Citește și