Clipuri video cu autocare ocupate peste capacitate de persoane preluate din Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I au fost distribuite în mediul online de pasageri care şi-au exprimat îngrijorarea că se pot îmbolnăvi în aceste mijloace de transport supraaglomerate, deşi poartă măşti de protecţie.



Conform autorităţilor locale, în ultimele 24 de ore, pe la Nădlac au intrat în ţară pe jos 410 persoane, care au fost preluate cu mijloace de transport contractate de autorităţi.

Presa arădeană relatează că românii sosiţi în ţară pe jos sunt transportaţi din vamă, după triajul epidemiologic, în convoi către centrele de carantină.

Zeci de români au fost înghesuiți într-un astfel de autocar. Cu bagajele în brațe și cu măștile pe față, pasagerii s-au plâns de condițiile de transport şi au acuzat că nu se respectă normele privind sănătatea și siguranța lor și cer explicații.

Prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, a cerut Direcţiei de Sănătate Publică, instituţia care a contractat operatorul de transport care preia persoane de la frontieră pentru a fi duse în carantină, să ia măsuri pentru a nu se mai depăşi capacitatea autocarelor.

„Prefectul Gheorghe Stoian cunoaşte problema, a luat legătura cu domnul chestor de poliţie Bondar Marin, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, de asemenea, a luat legătura cu Centrul judeţean de coordonare şi conducere a intervenţiei şi cu Direcţia de Sănătate Publică Arad, dând dispoziţie să nu se mai permită accesul în autocar al unui număr de oameni peste capacitatea autocarului”, a declarat, citat de Agerpres, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad, Lucian Cozma.

Citește și

Comentarii