Situația a degenerat într-atât de mult încât însuși președintele Radei, Vladimir Groisman, s-a văzut nevoit să se implice.

În pofida incidentului, prim-ministrul le-a propus deputaților să asculte până la capăt raportul cabinetului de miniștri cu privire la rezultatele activității sale pe anul 2015.

Iuri Luțenko, liderul facțiunii BPP, fost ministru de interne în mandatul președintelui pro-occidental Viktor Iușcenko, a prezentat scuze apoi în fața parlamentului și a premierului pentru comportamentul deputatului Oleg Barna, considerat responsabil de cele întâmplate.

În timpul discursului șefului guvernului, Barna care strângea semnături pentru o moțiune de cenzură împotriva cabinetului de miniștri, s-a apropiat de tribună și a dorit să-i înmâneze un buchet de trandafiri roșii premierului Arseni Iațeniuk.

După aceea, parlamentarul l-a ridicat în brațe pe Iațeniuk și l-a scos de la tribună. Mai mulți deputați ai Frontului Popular, al cărui lider este Arseni Iațeniuk, s-au aruncat asupra parlamentarului BBP, luându-se la bătaie.

„Știu că nu am fost prea european. Dacă Iațeniuk nu va pleca (din fruntea guvernului) de bunăvoie, mă tem că strada îl va scoate din funcție”, a afirmat parlamentarul, acuzând cabinetul condus de Arseni Iațeniuk că nu și-a respectat nicio promisiune.

Citește și

Herodot Grup Sighet