Potrivit unui comunicat al IGPR, la solicitarea autorităţilor slovace, a fost declanşată o operaţiune pentru localizarea şi reţinerea celor doi, cu sprijinul EUROPOL.

Cei doi se sustrăgeau arestării preventive pentru apartenență la un grup infracțional organizat și trafic de droguri. Sunt cercetați și într-un alt dosar penal instrumentat de autorități slovace, pentru planificarea unui asasinat la comandă, care nu a fost însă comis.

Începând cu anul 2015, cei doi ar fi constituit un grup infracțional organizat, împreună cu alte persoane. Ar fi produs și vândut droguri de mare risc, în valoare de peste 22 de milioane de euro.

Datele furnizate de FAST Slovacia (Fugitive Active Search Teams) au arătat că cei doi sunt foarte violenți, posibil înarmați, existând informații că ar fi trecut frontiera în România în mod fraudulos.

Asupra celor doi cetăţeni slovaci, pentru care a fost declanşată procedura de predare în favoarea autorităţilor slovace, au fost găsite acte de identitate falsificate şi arme albe. Persoanele au fost prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Curții de Apel Oradea, acestea fiind arestate preventiv, pentru 30 de zile.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și